DOM POLSKI
Bucuresti
versiunea in limba romana

Uniunea Polonezilor din România,
             Dom Polski - Bucuresti

versiunea in limba polona
ISTORIC


Istoria polonezilor din Bucuresti


Emigratia de dupa insurectia din 1863
Apreciata în 1883 la cca 1.000 de emigranti iar în 1898 la 3.000, colonia din Bucuesti era dupa 1864, cea mai numeroasa. Existau pe de o parte polonezii care îsi facusera o situatie intrând în rândul populatiei autohtone, iar pe de alta parte un însemnat numar de emigranti „pasageri”, atrasi ca pretutindeni de mirajul capitalelor. (...) Comuna înfiintata la 1867 s-a dizolvat în 1869, ca si cele din Moldova de altfel. Eforturile doctorului Izydor Kopernicki de a înfiinta în 1867 o sala de lectura a Bibliotacii polone nu a avut la început succes. Cititorii ocazionali au vândut repede majoritatea cartilor din bibioteca. În 1869 dr. Izydor Kopernicki reuseste sa deschida în hotelul „Union” din strada Regala nr. 2, proprietatea lui J. Gradowicz, iar mai târziu a unui alt polonez, Zajaczkowski, o sala de lectura bine organizata si un bogat fond de carti, provenit din donatiile lui J.I. Kraszewski, K. Libelt, M. Darowski, Agaton Giller, Mierzba, etc. Dupa circa 10 ani se înfiinteaza Cercul Polonez (Kolo Polskie) organizatia polonezilor din Bucuresti cu sediul în strada Izvor. La 22 ianuarie 1888 apare la Bucuresti Asociatia de Ajutor Reciproc a Polonezilor (Towarzystwo Wzajemnej Pomocy Polakow), de fapt o filiala a Ligii polone , creata de Zygmunt Milkowski la Geneva în 1887. Asociatia avea, dupa primul an de activitate 148 de membri (56 din Bucuresti) si un fond de 4.508 franci. Sediul Asociatiei era în Pasajul din Calea Victoriei în aceiasi cladire unde functiona „Clubul Polonez”. Presedintele Asociatiatiei era J. Tymolski (proprietar al Hotel de France), vicepresedinte K. Dabrowski (Dombrowski), pictor, iar J. Zalplachta antrepenor (casier). La 14 martie 1890 Asociatia înfiinteaza „Comitetul polon pentru ajutorarea înfometatilor din Galitia”. (cf. Ion Petrica „Confluente culturale româno-polone” - a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti - 1976 ).

Wiarus

La Sfârsitul anului 1894 Ferdinand M. Twornikiewicz fiul lui Michell T. Twornikiewicz (proprietarul unui birou de consignatii din strada Tepes Voda nr. 17) reuseste sa publice primul ziar de limba polona - Wiarus (Veteranul). Era anul în care se sarbatorea împlinirea a 100 de ani de la insurectia lui Tadeusz Kosciuszko. „Ne-am asumat sarcina de a contribui , cât ne sta în putinta, la unirea fortelor noastre împrastiate si sa ne facem mijlocitor pentru ai nostri care locuiesc aici, în acest regat constitutional (România), precum si sa facem cunoscut patriei noastre, ca si fratilor emigranti împrastiati pe întregul glob pamântesc, dar uniti într-un singur corp, ca si noi traim, ca suntem parte a acestui corp si ne alaturam muncii comune, a tuturor, fiindca credem în trecutul maret al poporului nostru, în sfintenia idealurilor nationale, în sfintenia ideii noastre nationale si în menirea poporului nostru printre celelalte popoare”, scria Ferdinand M. Twornikiewicz, care era proprietarul si totodata redactorul sef al publicatiei. Wiarus a aparut doar pâna la numarul 7, dupa care si-a încetat aparitia din cauza lipsei de fonduri.

Polonezii dupa 1900

În cadrul emigratiei polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigratiei Polone (1866-1871 ), care a avut filiale la Bucuresti, Iasi, Pascani. Printre cei mai activi fruntasi ai emigratiei polone s-au numarat si J. L. Gradowicz si Wladyslaw Dunin, care a fost si corespondent al cîtorva ziare poloneze, franceze si austriece.
În 1918 s-a creat Consiliul National Polon (din 1925 Consiliul National Polon din România Mare, din 1926 Uniunea Polonezilor din România), în frunte cu Stanislaw Kwiatkowski, apoi cu dr. Bazyl Duzinkiewicz. Au existat si alte organizatii polone, unirea dintre ei s-a realizat în 1932, cînd s-a creat Uniunea Asociatiilor Poloneze din România, avînd un organ executiv a carei presedinte era preotul A. Lukasiewicz, iar vicepresedintii au fost L. Mendrak, M. Zawadowski, K. Chylewski si K. Mlodecki. Uniunea a acordat o atentie deosebita dezvoltari retelei scolare în limba polona, cu sprijinul autoritatilor române.
Comunitatea polonezilor din Bucuresti si-a încetat activitatea odata cu instaurarea regimului comunist. În martie 1990 s-a reînfiintat la Bucuresti Uniunea Polonezilor din România - Dom Polski având-o ca presedinte pe doamna Xenia Stoica. În 1993 a fost ales la conducerea Dom Polski - Bucuresti domnul Bogdan Polipciuc care este si astazi presedintele organizatiei.
Jan Zalplachta - (1834-1894) era din Galitia. Si-a facut studiile la Academia Militara din Viena si a fost pâna în 1863 ofiter în armata austriaca. În timpul insurectiei din ianuarie 1863 a intrat în rândul insurgentilor si a servit cu gradul de maior, ca sef de stat major, sub comanda generalului francez Rochebrunne, apoi a comandat un detasament independent si s-a facut remarcat sub pseudonimul „Zapalowicz”, ca fiind un ofiter foarte capabil. Dupa înabusirea insurectiei s-a stabilit la Bucuresti.
Izydor Kopernicki (1825-1891), absolvent al facultatii de medicina din Kiev, a participat la insurectia din 1863 si a fost comisar al Guvernului National în Galitia orientala. Aflându-se în emigratie, fostul comisar l-a întâlnit la Belgrad pe Zygmunt Milkowski, care i-a scris de îndata lui Carol Davila, director al Scolii de Medicina din Bucuresti, recomandându-l ca eminent medic si antropolog. La 12 decembrie 1864, Kopernicki a fost numit preparator al Muzeului Scolii de Medicina. (...) A parasit Bucurestiul în 1872 si s-a stabilit în Cracovia. ( Ion Petrica „Confluente culturale româno-polone” - a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti - 1976 ).
Wladyslav Dunin, inginer si ziarist a emigrat la Bucuresti dupa insurectia din ianuarie 1963. A fost un admirator al lui Alexandru Ioan Cuza si un critic acerb al lui Carol. Începuturile domniei lui Carol i-au trezit resentimentele emigrantului polon fata de puterile care i-au împartit tara. El a scris articole virulente la adresa lui Carol acuzându-l ca duce România în sfera de influenta germana. „Articolele lui Dunin au stârnit furia lui Carol, care a dispus în 1969 expulzarea emigrantului polon din România, dar a fost nevoit sa renunte la aceasta hotarâre în urma presiunilor exercitate de guvernul francez”. (cf. Ion Petrica „Confluente culturale româno-polone” - a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti - 1976).
Witold Rola-Piekarski , (1857-1909) a fost profesor de desen la Slatina si Tîrgu Jiu, desenator si caricaturist, apreciat de Enciclopedia Româna din 1904 ca „cel mai de seama caricaturist din România”. “A venit în România în 1887 dupa ce se facuse cunoscut în miscarea revolutionara din Polonia si Bulgaria . Lucreaza în întreprinderea de exploatare a terenurilor petroliere condusa de Jan Zalplachta. În 1891 devine profesor de desen la Gimnaziul din Slatina, iar în 1892 la Târgu Jiu, apoi (1904 - 1906) directorul scolii de meserii din Novaci. E co-fondator al publicatiei Jiul, al Muzeului Gorjului. A desenat pentru revistele “Jiul”, “Amicul Tinerimii”, “Sezatoarea sateanului”, “Lumina satelor”, “Amicul copiilor” al lui B.P. Hasdeusi Z. Arbore, ziarele “Lumea noua” si “Adevarul ilustrat”. A publicat caricaturi în “Mos Teaca” a lui Bacalbasa, “Ardeiul”, etc. (cf. Ion Petrica „Confluente culturale româno-polone” - a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti - 1976).
Edward M. Adamski - ziarist A reusit sa fuga dintr-un convoi de insurgenti deportat în Siberia. În 1881 a fondat Foaia României care devine în 1883 România Literara. A fost directorul revistei împreuna cu C.Crisan. Din 1888 director devine Al. Macedonski, iar Adamski proprietar fondator. A mai editat si Generatia viitoare , apoi Generatia Noua.
Leonard Mociulschi - (1889-1979) ofiter de vânatori de munte în armata regala româna. A participat la primul razboi mondial fiind decorat dupa luptele de la Oituz si Soveja atat de Regele Ferdinand, cât si de Generalul Berthelot. A participat la cel de-al doilea razboi mondial la fortarea Nistrului (Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, în grad de cavaler), asaltul Crimeii (avansat la rangul de general de brigada, Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a ). La întoarcerea armelor împotriva Axei generalul a luptat pâna în apropiere de Praga ( Ordinul Mihai Viteazul cu spade clasa a III-a pentru victoriile din masivele Javorina, Slovacia). Regimul comunist l-a întemnitat din 1946 pana în 1955; a fost supus regimului de exterminare de la canalul Dunare-Marea Neagra. A fost reabilitat în 1968 la 79 de ani si decorat cu Ordinul "Tudor Vladimirescu" clasa a III-a. (www.general.mociulschi.ro).

Alti membri ai comunitatii poloneze din Bucuresti
Teofil Glück , medicul personal al domnitorului Al. I. Cuza.

A. Fialkowski , proprietarul celebrei cafenele din Piata Teatrului National.
Jan Zaplachta , medic, membru activ al „Cercului polon” („Koto Polski”) din Bucuresti.
H. Dabrowski , general, primarul Bucurestiului (1940-42).
J. Bem , general, participant la revolutia din 1848-49 , conducatorul armatei maghiare împotriva celor habsburgice si tariste.
Kond Dombrowski , pictor, avînd lucrari la Muzeul de Arta a României .
Tadeusz Aidukiewicz , pictor, avînd lucrari la Muzeul de Arta a României.
Andrei Ostop , sculptor.
Octavian Smigelski , pictor, cu lucrari în Muzeul Bruckenthal din Sibiu , muzee de arta din Bucuresti, Cluj, Budapesta, a pictat biserici din jud. Alba, Bistrita-Nasaud si Timis.
Teodor Rogalski, muzician.

Informatii grupate de Gabriel Klimowicz dupa - Ion Petrica „Confluente culturale româno-polone” - a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti - 1976, datele Comisiei Nationale pentru Statistica si alte surse.



  Powered by: COMTEL Supernet